Sarbatoresc printr-un nou post un documentar de exceptie , o capodopera (un amator o zice , dar o zice din tot sufletul ) .Este vorba despre un documentar realizat de Corina Radu ( sper sa nu ma insel) , despre Sibiu , capitala culturala europeana . Au fost 60 de minute pe care nu le pot regreta , in ciuda oboselii cronice acumulate .
Documentarul pleaca de la un ” Bar de zi ” ascuns undeva pe un drumeag ce duce la autogara . Vorba vine ascuns , deoarece multa studentime il cunostea Iar regizorul ii urmareste pe cei care vin aici , incercand sa le afle povestile de viata : o femeie careia i s-au sinucis cei doi barbati , un barbat orb , un alt barbat care a lucrat alaturi de alti 200 de barbati la o fabrica unde mai lucrau de femei . Lol.
Motive care ma indreptatesc a elogia documentarul :
1 – iubesc Sibiul
2 – pelicula a surprins perfect atmosfera orasului – gangurile prafuite , zidurile pe jumatate astupate , colturi de ziduri care dau nastere la trepte care duc in locuri in care nu mai locuieste nimeni
3 – mi s-a lamurit , in parte , de ce au ardelenii portile astfel dispuse incat sa nu se vada inauntru – pentru ca uneori in sufletele lor nu mai e nimeni si incearca sa ferece atat de bine asta , incat sa il uite si ei
4 – citez ( dintr-o memorie obosita) – “Eu , daca am necaz , nu sufar.Si daca am bucurie , nu ma bucur.Pur si simplu nu mai simt nimic.” – tipic ardelenesc.
5 – durere ! ca tot ortodoxul zicea cum ca nu s-o intors nimeni de dincolo si nu stiu ce e acolo , iar o fata pocaita de 19 ani face teologie de clasa , afirmand ca ea exista pentru relatia ce o are cu Domnul Iisus (Andreea Foro – numele fetei) .
6 – ca toti oamenii aia erau morti deja , numai ca inca nu o stiu .
Azi am fost vazut o femeie care de un an umbla cu batic pentru ca a facut chimioterapie si i-a cazut parul , ca a venit cu o coafura ingrijita , sarbatorindu-si sanatatea care se refacuse .M-am bucurat pentru ea .
